Dinamo a anunțat un nou transfer, primul după ce Xavier Pascual a fost prezentat oficial. Este vorba despre brazilianul Raul Nantes Campos, care revine practic în Ștefan cel Mare după un an de pauză.
Interul stânga a fost cel mai bun jucător din Liga Zimbrilor în sezonul 2020-2021, în ancheta ProSport.
Raul Nantes Campos vine să acopere plecarea lui Ante Kuduz la Vardar Skopje. Tot pe acest post a fost transferat Christian Dissinger și va mai fi adus Dan Racoțea.
Primul tranfer al lui Dinamo după prezentarea oficială a lui Xavier Pascual este Raul Nantes Campos. Interul brazilian a făcut un sezon foarte bun cu CSM București, astfel că a convins campioana României să-l readucă la echipă. El a sosit în România în 2019 și a jucat un sezon pentru Dinamo.
„Stafful managerial, alături de antrenorul Xavier Pascual, difinitivează lotul în vederea noului sezon competițional. Astfel, lista jucătorilor nou veniți a fost completată cu un nou handbalist de valoare. În fapt, e vorba despre o revenire.
Brazilianul Raul Nantes Campos (31 de ani) se întoarce în Șoseaua Ștefan cel Mare după un an petrecut la CSM București, unde a fost de departe numărul 1, când a și fost declarat cel mai valoros jucător din Liga Zimbrilor.
Inter stânga, dar putând evolua oriunde la linia de 9 metri, Raul a jucat la Dinamo în sezonul 2019-2020, cu 28 de goluri marcate în Liga Campionilor. Raul este component al naționalei Braziliei, cu care a participat la Mondialul din 2019.
Dincolo de abilitățile sale handbalistice, Raul Nantes este un veritabil om de echipă, un coleg de excepție și un caracter model”, este prezentarea pe care i-a făcut-o clubul Dinamo.
Campioana României s-a acoperit astfel bine pe postul de inter stânga, după plecarea lui Ante Kuduz. Christian Dissinger, Raul Nantes Campos și probabil Dan Racoțea vor fi cei trei jucători care vor încerca să facă diferența pentru Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER